Data: 2013.07.26
Locația: Munții Perșani (Paltin – Holbav – Între Văi)
Participanți: Eu, Kitty, tati

Sezonul de biciclit aproape s-a încheiat și pe blog n-a mai apărut nicio postare. Deși ture în afara Doljului n-au fost așa de multe pe cât am sperat eu, totuși am câteva povestiri de relatat.
Prima povestire este despre o tură de vis pe meleaguri natale, în apropiere de Șinca Veche, jud. Brașov, unde am copilărit și unde încă mai trăiesc ai mei bunici. Când eram mic, obișnuiam să fac ture prin apropierea satului, dar nu am mers mai departe de primul sat vecin în oricare direcție. Asta se întâmpla acum vreo 10 ani sau mai bine, și amintirile încep să se estompeze încetul cu încetul.
Cum vara asta și tati și Kitty au devenit fericiții posesori ai câte unei biciclete, cu prima ocazie a unei vizite la bunici le-am pus pe toate pe mașină și cu traseul desenat de-acasă am plecat la drum. Vremea a fost minunată, câțiva nori rătăcind pe cer pentru fotografii cât mai frumoase. Am plecat din Paltin, sat pe care îl mai vizitasem acum 3-4 ani când am făcut câteva ture în zonă cu cursiera. Până la ieșirea din sat drumul este asfaltat și încă nu au apărut prea multe gropi așa că mersul ne este destul de lin.

După cei câțiva km de asfalt urmează un drum de pământ bun, fără prea multe gropi sau bolovani. La un moment întâlnim o ramificație la stânga către peștera Gang, dar cum pe indicator nu este trecută și distanța, hotărâm să continuăm traseul stabilit de acasă.

Urcarea fiind destul de lină și având parte și de un vânt ușor din spate, am ajuns destul de repede în Holbav. Am traversat satul și după ce am urcat puțin spre ieșirea către Vulcan, am făcut o pauză de masă. A urmat o coborâre rapidă pe asfalt și apoi partea cea mai interesantă a traseului.

După ieșirea din Holbav am făcut stânga pe un drum de pământ care urca pe unul din dealurile de-o parte și de alta a drumului. Cum urcarea nu era una chiar ușoară, având ceva mai mult de 1 km cu o înclinație medie de peste 15%, l-am urcat cu destul de multe pauze, ocazii perfecte pentru câte o fotografie.

Pe drum mai întâlnim câte-un bărbat la coasă, sau câte-o femeie la întors fânul, cu care mai schimbăm câte-o vorbă. Nu după mult timp ajungem și în vârful dealului, unde ne așteaptă două băncuțe și o masă de lemn așezate numai bine la umbra unui măr pădureț.

După o pauză de mai bine de-o oră în care nu ne mai săturăm de admirat priveliștea, ne hotărâm să mai mergem câteva sute de m pe drum până la o altă casă, după care coborăm și plecăm către celalalt punct de pe traseu, satul Între Văi.

Până să ajungem din nou în Paltin Kitty reușește să ia o pioneză, dar pana se rezolvă imediat, apoi mergem repede pe asfaltul bun până în satul Între Văi, unde nu reușim să vedem decât școala și un magazin, pentru că mai toate casele sunt sus pe dealuri și nu sunt vizibile de pe vale.

Mai jos este track-ul GPS al turei. Mi-e clar că de acum încolo o să iau bicicleta aici de fiecare dată când mai am ocazia, pentru că mai sunt de făcut o mulțime de trasee atât pe văi, dar mai ales pe culmi. Sper să revin cu o tură cât mai curând.

Route 2,357,468 – powered by www.bikemap.net

About The Author

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published.